Anunțuri 2021: colectare selectiva deseuri și acțiuni de salubrizare. Telefon sesizări 0731/900945.
06.05.2021 -
ULTIMA ACTUALIZARE:
3. Anunț din 06.05.2021
Stimati cetațeni,
În calitate de viceprimar al municipiului Câmpulung Moldovenesc, impreuna cu aparatul de specialitate și Poliție locală , ne străduim să asigurăm curățenia în municipiul nostru.
Ne place să trăim în curățenie, dar este foarte important să o și menținem. Este vorba despre respectul pe care îl purtăm celor de lângă noi. Pentru toate acestea, este necesară contribuția fiecarui locuitor al municipiului, așa încât vă adresăm rugămintea de a nu arunca deșeurile în locuri nepermise.
Nu dorim să se ajungă la aplicarea sancțiunilor conform art. 4 din Anexa la Hotărârea Consiliului Local nr. 40/2015 al municipiului Câmpulung Moldovenesc și de aceea vă rugăm să participați activ la inițiativa noastră și să sesizați orice abatere pe care o constatați la nr. de telefon 0731/900945 din cadrul Direcției de Poliție locală, disponibil în permanență.
Vă mulțumim pentru ințelegere !
Viceprimar,
Berențan Corneliu-Petru
________________________________________________________________
2. Anunt colectare selectiva deseuri Nr. 6580 din 10.03.2021
STIMAȚI CETĂȚENI,
Urmare modificărilor aduse Legii nr.211/2011 privind regimul deșeurilor prin OUG nr.74/2018, în anul 2021 se va asigura un nivel de pregătire pentru reutilizare și/sau reciclare de 60% și din anul 2022 de 70% din masa totală de deșeuri municipale generată, cel puțin pentru deșeurile de hârtie-carton, plastic-PET, sticlă-metal.
Astfel persoanele fizice și persoanele juridice au următoarele obligații:
-să colecteze selectiv deșeurile reciclabile (hârtie-carton, plastic-PET, sticlă-metal) separat de deșeurile menajere.
-să depoziteze deșeurile reciclabile( hârtie-carton, plastic-PET, sticlă-metal) la punctele de colectare deșeuri existente care se completează cu câte 3 containere speciale/punct și în saci la case .
-să solicite prin comandă (telefon – 0230479264) operatorului de salubrizare(SC Florconstruct SRL) colectarea și transportul deșeurilor din demolări, construcții( tarif 125,53 lei/tonă fără TVA) și deșeurilor voluminoase, deșeurilor verzi(tarif 156,91 lei/t fără TVA) produse.
Se va asigura colectarea de 2 ori/săptămână a deșeurilor reciclabile de la punctele de colectare (30 buc.) și în ultima zi de joi din lună de la case.
Este necesar ca procentul de deșeuri reciclabile( hârtie-carton, plastic-PET, sticlă-metal) colectate să fie cât mai mare din cantitatea totală de deșeuri, pentru a atinge țintele prevăzute de legislație.
Primar,
Negură Mihăiță
Director executiv Poliția locală,
Melen Daniel Victor
Compartiment mediu
Ing. Olcu Nicoleta
________________________________________________________________
1. Nr. 5886 din 03.03.2021
STIMAȚI CETĂȚENI,
În vederea menţinerii ordinii şi curăţeniei în municipiul Câmpulung Moldovenesc, staţiune turistică de interes naţional, trebuie să contribuim cu toţii.
Astfel în perioada 15 martie 2021- 15 aprilie 2021 , Primăria municipiului Câmpulung Moldovenesc va organiza LUNA CURĂŢENIEI - acţiuni de salubrizare a localităţii.
Avem convingerea că şi dumneavoastră, ca membru al comunităţii sunteţi alături de noi, administraţia locală, în efortul de a face din Câmpulung Moldovenesc, un municipiu curat.
Vă mulţumim pentru înţelegere şi colaborare!
________________________________________________________________