Transparență decizională - Proiecte de hotărâri ale Consiliului Local supuse dezbaterii publice
Legea nr. 52 din 21.01.2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică - extras:
Articolul 6:
(1) În cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative autoritatea administraţiei publice are obligaţia să publice un anunţ referitor la această acţiune în site-ul propriu, să-l afişeze la sediul propriu, într-un spaţiu accesibil publicului, şi să-l transmită către mass-media centrală sau locală, după caz. Autoritatea administraţiei publice va transmite proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informaţii.
(2) Anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoştinţă publicului, în condiţiile alin. (1), cu cel puţin 30 de zile înainte de supunerea spre analiză, avizare şi adoptare de către autorităţile publice. Anunţul va cuprinde o notă de fundamentare, o expunere de motive sau, după caz, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, textul complet al proiectului actului respectiv, precum şi termenul limită, locul şi modalitatea în care cei interesaţi pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ.
Puteți filtra documentele după anul publicării; anul selectat este marcat cu culoarea galben:
19.09.2024 - Dezbatere publica pentru proiectul de hotarare privind aprobarea Regulamentului de funcționare al bazei sportive „Rarăul” din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
MAI MULT13.09.2024 - Dezbatere publică pentru proiectul de hotarare privind instituirea unei facilități fiscale şi aprobarea procedurii de anulare a accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale restante la data de 31.08.2024 inclusiv datorate bugetului local al MCM.
MAI MULT15.02.2024 - Dezbatere publică pentru proiectul de hotarare privind aprobarea Planului anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul local al municipiului Câmpulung Moldovenesc pentru anul 2024.
MAI MULT08.02.2024 - Dezbatere publică pentru proiectul de hotarare privind aprobarea STRATEGIEI INTEGRATE DE DEZVOLTARE URBANĂ A MUNICIPIULUI CÂMPULUNG MOLDOVENESC (SIDU) 2021-2027.
MAI MULT08.02.2024 - Dezbatere publica pentru proiectul de hotarare cu privire la aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu ” Construire imobil cu funcțiuni mixte – cabinete medicale și locuințe”, strada I. Hălăuceanu fn, Câmpulung Moldovenesc.
MAI MULT