Răsfirat de-a lungul văii Moldovei, întins pe pâraiele ce-i străbat curajos munţii din preajmă, acest oraş poartă un farmec greu de descris.

Municipiul Câmpulung Moldovenesc se află situat în nord-vestul judeţului Suceava, cu 470 31'51” latitudine nordică şi 250 33' 05” longitudine estică, întinzându-se de o parte şi de alta a râului Moldova, pe o lungime de 12 km, în defileul ce desparte Obcinile Bucovinei de munţii Stânişoarei.

Se învecinează la nord cu Obcina Feredeului şi Obcina Mestecănişului, la est cu comuna Vama, la sud cu Munţii Rarău şi Giumalău, iar la vest cu Sadova şi Pojorâta.

Situat în inima Moldovei de Sus - Bucovina, Câmpulungul Moldovenesc este un loc de un pitoresc aparte, la poalele legendarului Rarău.

Datorită poziţiei sale geografice extrem de favorabile, oraşul este punctul de legătură pentru principalele rute turistice bucovinene, în special pentru vizitarea celebrelor monumente de arhitectură medievală, mănăstirile: Voroneţ, Humor, Vatra Moldoviţei, Suceviţa, Dragomirna, şi nu în ultimul rând, mănăstirea Putna.

Relieful:

Cadrul geomorfologic al localităţii este constituit din depresiunea Câmpulungului şi din patru unităţi muntoase care o înconjoară: masivul Rarău, Obcina Mestecănişului, Obcina Feredeului şi Munţii Stânişoarei.

Depresiunea este formată din trei compartimente înlănţuite: Câmpulungul Sadovei drenat de pârâul Sadova, Câmpulungul Moldovei şi Câmpulungul Hurghişului. Primele două, orientate VNV-SE sunt „câmpulunguri” tipice, longitudinale, paralele cu liniile orografice principale, iar al treilea are caracter transversal faţă de formele orografice învecinate.

Oraşul ocupă compartimentul ei mijlociu, respectiv Câmpulungul Moldovei. Între munţii Măgura-Muncelu–Hâga, care îl delimitează spre vest şi Ginas-Cucoara la est, oraşul se dezvoltă pe o lungime de cca. 12 km şi o lăţime de peste 2 km.

Aspectul de câmp lung, este atât de frapant şi contrastant cu cel al ramelor muntoase, încât a determinat însuşi numele localităţii, iar apelativul popular a fost preluat de literatura ştiinţifică.

Altitudinea relativ joasă a depresiunii (600–650 m) este bine subliniată în partea sud-vestică de nişte măguri piramidale care se înalţă cu peste 500 m deasupra ei, dominând-o prin povârnişuri impunătoare, acestea fiind Munceii Câmpulungului, cele mai nordice subunităţi ale Masivului Rarău: Măgura Runcului (1170 m), Runc (1120 m), Bodea (1073 m) şi Cucoara (944 m).

În partea opusă, Obcina Feredeului nu se înalţă dintr-o dată, ci prelung, în trepte, ceea ce dă depresiunii un caracter asimetric în profil transversal. Culmile Hâga (904 m), Runcul Corlăţeni (875 m, Butia Deluţului (876 m), Ginas (950 m), care alcătuiesc o primă treaptă, ca şi valul ce se înalţă în spatele lor, Dealu Lung (1073 m), Cocoşu (1061 m), Prislop (1169 m) şi apoi, în ultimul plan, Măgura Deii (1202 m), Tomnatic (1302 m), Runcul Prisăcii (1141 m), au înălţimi comparabile cu Munceii Câmpulungului, dar fragmentarea lor mare, lipsa de unitate şi pantele dulci le fac mai puţin impunătoare.

Pe fondul general al depresiunii care poate fi asemuită cu o canoe uriaşă, la o analiză de detaliu se pun în evidenţă terasele fluviatile, operă a Moldovei. Dintre toate terasele, 9 la număr, foarte bine dezvoltată este cea care se înalţă cu 8-10 m deasupra râului: „ terasa Câmpulungului”, pentru că pe podul ei se întinde cea mai mare parte a vetrei oraşului (zona centrală, Sâhla, Valea Seacă şi Capu Satului). Totuşi, de-a lungul timpului, aşezarea n-a încăput numai pe terase; s-a revărsat pe versantul sud-vestic, a trimis tentacule pe văile principalilor afluenţi ai râului Moldova, rezultând un frumos exemplu de adaptare a vetrei la condiţiile reliefului local.

Vegetaţia:

Învelişul vegetal - pădurile, păşunile şi fâneţele - contribuie din plin la estetica peisajului regiunii, constituind un cadru tonifiant şi un fond cromatic în care omul, aşezările şi activităţile lui se integrează total. El este totodată şi una din principalele bogăţii, precum şi o verigă importantă în păstrarea echilibrului ecologic. Răspândirea vegetaţiei este strâns legată de condiţiile de climă şi sol, evidenţiindu-se un armonios paralelism între cele trei componente fizico-geografice, supuse legii etajării verticale în raport cu altitudinea. Omul însă a introdus o serie de modificări, îndeosebi prin retragerea marginii pădurilor în favoarea pajiştilor şi aşezărilor.

Câmpulungul şi împrejurimile intră aproape în totalitate în cadrul zonei naturale a pădurilor de răşinoase, care urcă până spre 1500m. Aici pădurea reprezintă încă 50-75% din suprafaţa teritoriului, cu toate defrişările intense făcute de-a lungul timpului. Cu acest procent, zona se înscrie între cele mai bine împădurite din ţară. Condiţiile ecologice favorizează în mod deosebit molidul (Picea excelsa).

În Obcinile Feredeului, Mestecănişului şi la poalele Giumalăului se dezvoltă cele mai pure şi mai falnice molidişuri din ţară. Renumele european al molidului bucovinean este atât de mare şi unanim recunoscut încât unii cercetători au presupus ca vestitele viori cremoneze ar fi fost lucrate din lemn adus de pe aceste meleaguri, iar astăzi firme renumite din lume solicită cheresteaua de Moldoviţa, Vama sau Pojorâta.

Dintre celelalte esenţe menţionăm: bradul (Abies alba), paltinul (Acer pseudoplatanus), fagul (Fagus silvatica), pinul (Pinus silvestris), mesteacanul (Betula verrucosa), plopul (Populus tremula), scorusul (Sorbus aucuparia). Foarte rară este zada sau laricele (Larix decidua), singurul conifer de la noi care-şi leapădă iarna toată podoaba de ace.

Un alt conifer foarte căutat în trecut pentru lemnul său frumos colorat şi tare, un adevărat "arbore de fier" al pădurilor noastre, este tisa (Taxus baccata). Pentru a-i preîntâmpina dispariţia la care era sortită prin exploatare neraţională şi mai ales datorită creşterii extrem de lente, tisa a fost declarata specie ocrotită.

Covorul ierbos, ca dealtfel şi etajul arbuştilor, este slab dezvoltat în aceste păduri întunecoase. Mai frecvente sunt măcrişul (Oxalis acetosella), clopoţeii (Campanula abietina), degetăruţul (Soldanella montana), lăcrămiţa (Mojantenum bifolium), muşchii adunaţi în perniţe moi. În schimb, tăieturile şi lizierele pădurii sunt invadate de rugi de zmeură (Rubus idaeus) şi mure (Rubus sulcatus), soc (Sambuccus racemosa), caprifoi (Lonicera nigra), tufărişuri de alun (Coryllus avellana), fragi (Fragaria vesca), iar la altitudine mai mare de afin (Vaccinium myrtillus).

Fauna:

La adăpostul munţilor şi sub poala codrilor, fauna s-a menţinut bogată şi variată până în zilele noastre, contribuind din plin la frumuseţea şi ineditul peisajului din vecinătatea Câmpulungului Moldovenesc. Dintre reprezentanţii ei menţionăm în primul rând cerbul (Cervus elaphus) ale cărui efective au sporit în ultimii ani prin reglementarea condiţiilor de vânătoare în funcţie de sporul anual al speciei, apoi ursul (Ursus arctos), o altă podoabă de frunte a Carpaţilor nordici. Ca urmare a luării unor măsuri de ocrotire, în pădurile din bazinul mijlociu şi superior al Moldovei s-a îmbunătăţit şi situaţia cocoşului de munte (Tetrao Urogallus). Dintre rarităţile faunistice amintim şi cocoşul de mesteacăn (Lyrurus tetrix), care se mai întâlneşte în părţile nord-vestice ale Obcinilor.

Dintre feline, pădurile câmpulungene adăpostesc o specie frumoasă – râsul (Lynx lynx), supranumit "pantera Carpaţilor". Alte specii comune Carpaţilor, dar bine reprezentate în zona sunt: mistreţul (Sus scrofa), atât de numeros încât "sapă" pur şi simplu poieni întregi şi ogoare izolate, jucăuşa veveriţă (Sciurus vulgaris), jderul (Martes martes), lupul (Canis lupus), vulpea (Canis vulpes), căprioara (Capreolus capreolus).

Spre deosebire de pădurile de foioase, care răsună de cântecul păsărilor, pădurile de conifere impresionează prin liniştea care le învăluie, rar întreruptă de toboşarul pădurii (Pica pica) sau de sunetele stridente ale gaiţei (Garalus glandarius), la care se adaugă forfecuţa (Loxia curvirostra), alunarul (Nucifraga caryocatactes) şi piţigoiul (Parus sp.).

Din cele arătate, se poate trage concluzia că regiunea Câmpulungului Moldovenesc dispune de un fond faunistic-cinegetic bogat şi valoros, renumit în întreaga ţară şi nu numai. Multe din trofeele recoltate de la animalele vânate aici (cerb, căprior, urs, râs, mistreţ, cocoş de munte, etc.), au obţinut valoroase medalii la concursuri internaţionale de prestigiu.

Fauna ihtiologică a Moldovei şi a pâraielor afluente este deosebit de bogată. Pentru pescarul sportiv interesează mai ales păstrăvul indigen (Salmo trutta fario), păstrăvul curcubeu (Salmo irideus), lipanul (Thymallus thymallus), cleanul (Lueciscus cephalus), foarte numeros, mreana de munte (Barbus meridionalis petenyi). Acestora li se adaugă micuţul boiştean (Phoxinus phoxinus), porcuşorul (Gobio gobio) ş.a. Pe râul Moldova, datorită pescuitului abuziv şi poluării, salmonidele s-au retras în amonte de Frasin-Vama. În schimb pâraiele, cu ape puţin adânci dar limpezi şi bine oxigenate, reprezintă biotopuri ideale pentru dezvoltarea lor. Este cel mai mare salmonid de la noi, care poate ajunge la peste 1 metru lungime şi 12-14 kilograme greutate.

Datorită modificării antropice moderate a cadrului natural, în masivele muntoase din regiunea Câmpulungului s-au putut păstra numeroase specii de nevertebrate foarte rare sau chiar noi pentru ştiinţă, îndeosebi în rezervaţii.