Festivalul Internaţional de Folclor „Întâlniri Bucovinene" - ediția a XXXVII-a, 17-19 iulie 2026
15.07.2026 -
Festivalul Internaţional de Folclor „Întâlniri Bucovinene" - ediția a XXXVII-a, 17-19 iulie 2026
În perioada 17–19 iulie 2026, Câmpulung Moldovenesc găzduiește cea de-a 37-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”!
Pentru 3 zile, Bucovina devine din nou inima folclorului internațional! Ansambluri din România, Polonia, Ucraina, Ungaria și Republica Moldova se reunesc la Câmpulung Moldovenesc într-un spectacol deosebit de celebrare a tradițiilor, diversității culturale și a spiritului bucovinean.
Programul reunește diversitatea internațională și identitatea locală. Vei putea urmări spectacolele autentice ale ansamblurilor străine, dar și marea finală a prestigiosului concurs „Comori de Suflet Românesc” – o adevărată sărbătoare a elitei folclorice din județul Suceava.Pe lângă momentele artistice, pregătim și o serie de activități speciale care vor aduce un plus de magie acestei ediții. Revenim în curând cu programul festivalului, fii cu ochii pe noi!
Locație: Câmpulung Moldovenesc
Acces gratuit!
Organizatori:
Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc (prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică)
Consiliul Județean Suceava (prin Centrul Cultural Bucovina)
#ÎntâlniriBucovinene2026 #CâmpulungMoldovenesc #FestivalDeFolclor #Bucovina

Edițiile trecute ale Festivalului „Întâlniri Bucovinene” ne-au rămas tuturor în suflet.
Însă anul acesta, ne pregătim pentru o ediție și mai spectaculoasă, cu un program unic și noutăți absolute!
La cea de-a 37-a ediție a evenimentului veți putea asista, în premieră, la „Expoziția Gastronomică Internațională”, organizată în curtea Muzeului Arta Lemnului. Aceasta va avea loc duminică, 19 iulie, între orele 10:30 și 13:00, iar printre standurile de acolo vor fi puse în valoare preparate tradiționale din culturi diferite și diverse delicii internaționale.
În plus, vă reamintim că vom avea un adevărat maraton al tradițiilor între 17 și 19 iulie:
- Parada portului popular, care va reuni peste 600 de artiști
- Spectacole la scenă cu ansambluri internaționale, artiști locali și finaliștii „Comori de Suflet Românesc”
- Târgul meșterilor populari în Parcul Central
- Balul Bucovinenilor și momente de interacțiune culturală prin muzică și dans
- Conferința „Festivalul Bucovinean al Științei” (sâmbătă, 09:30 - 12:00)Iar totul va culmina cu un concert de excepție susținut de invitații speciali ai acestei ediții: Valentin Uzun și Orchestra Tharmis!
Vă așteptăm cu drag să petrecem împreună 3 zile de neuitat, pe care le dedicăm promovării oamenilor, produselor și tradițiilor care definesc Bucovina!







